Guvernul va introduce management privat la alte zece companii de stat

Autor: Alexandru Moise 07.01.2016
Guvernul va emite o listă cu cel puţin zece companii de stat la care se va introduce management corporatist şi va îmbunătăţi procesul de selecţie, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Suciu, el precizând că autorităţile vor introduce o scrisoare de aşteptări care va cuprinde rezultatele cerute managementului după 4 ani.

Amendamentele au fost adoptate de guvern, prin memorandum, în şedinţa de miercuri şi, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, vor contribui la creşterea trans­pa­ren­ţei activităţii întreprinderilor de stat şi la cooptarea ad­ministratorilor profesionişti în structurile de conducere ale acestora.

În prezent, din 180 de întreprinderi publice care intră sub incidenţa re­gulilor guvernanţei cor­porative, doar 35 se supun acestora.

Modificările susţinute de guvern vizează, în principal, introducerea scrisorii de aşteptări ca instrument informal de lucru în cadrul procesului de selecţie a adminis­tratorilor şi directorilor, prin care autoritatea pu­blică tutelară stabileşte performanţele aşteptate de la organele de adminis­trare şi conducere ale întreprinderii publice, pe o perioadă de cel puţin 4 ani.

Totodată, se introduce declaraţia de intenţie, document informal de lucru, întocmit pe baza elementelor din scrisoarea de aşteptări şi a informaţiilor publice legate de activitatea întreprinderii publice, prin care candidaţii pentru postul de director, selectaţi şi înscrişi în lista scurtă, îşi prezintă viziunea/programul asupra dezvoltării întreprinderii publice. Declaraţia de in­tenţie este parte compo­nen­tă a evaluării finale a can­­di­daţilor din lista scurtă pen­tru clasificare şi nu­mire.

De asemenea, se do­reşte unificarea planului de management cu planul de administrare şi elabo­rarea unui singur plan de administrare de către directori împreună cu administratorii, eliminarea reglementării privind posibilitatea de respingere a planului de administrare de către autoritatea publică tutelară şi introducerea conceptului de negociere, introducerea obligativităţii selecţiei administratorilor de către un expert independent în resurse umane, la regii autonome care au peste 500 de angajaţi, reducerea numărului de mandate pentru administratori de la 5 la maximum 3.

La stabilirea remuneraţiei pentru administratori şi directori vor fi avute în vedere obiectivele şi indicatorii de performanţă stabiliţi conform scrisorii de aşteptări.

Auditorii statutari sunt numiţi înainte de încheierea exerciţiului financiar de către adunarea generală a acţionarilor sau C.A., după caz, pentru o perioadă de minimum 3 ani, iar informaţiile şi datele, rapoartele care trebuie să fie făcute publice, se vor publica pentru acţionari sau pentru public pe pagina de internet a întreprinderii publice, prin grija preşedintelui consiliului de administraţie sau de supraveghere.

Guvernul vrea să redimensioneze regimul sancţionator prin introducerea de sancţiuni pentru nerespectarea termenelor derulate a procedurii de selecţie şi pentru elaborarea planului de administrare, precum şi introducerea de sancţiuni pentru autoritatea publică tutelară care tergiversează declanşarea procedurii, precum şi să consolideze rolul Ministerului Finanţelor Publice de instituţie de monitorizare a implementării OUG 109/2011 şi a performanţei managementului întreprinderilor publice, precum şi funcţia de reglementare în vederea aplicării unitare de către autorităţile publice tutelare, prin elaborarea de ghiduri şi norme.

Amendamentele vor fi făcute la proiectul de lege privind aprobarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, proiect aflat în dezbaterea Camere Deputaţilor, în calitate de cameră decizională. În acest sens, ele vor fi transmise Comisiei de politică economică, reformă şi privatizare şi Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi ale Camerei Deputaţilor.

La redactarea acestor amendamente au fost avute în vedere propunerile şi observaţiile comunicate, în urma dezbaterii publice, de către Fondul Proprietatea, Consiliul Investitorilor Străini, Centrul Român al Energiei, Societatea Academică din România, S.N. Nuclearelectrica S.A., Camera de Comerţ Americană din România şi Asociaţia Română pentru Bună Guvernare.

De asemenea, au fost avute în vedere şi propunerile comune transmise Guvernului de către banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.