BNR: Toate băncile din România îndeplinesc noile cerinţe suplimentare de capital stabilite pentru anul 2016

Autor: Claudia Medrega 07.01.2016

Toate instituţiile de credit care activează în România îndeplinesc noile cerinţe suplimentare de capital stabilite pentru anul 2016 încă de anul trecut, potrivit informaţiilor transmise de BNR la solicitarea ZF.

„În conformitate cu raportările efectuate de instituţiile de credit la BNR aferente datei de 30.09.2015, toate instituţiile de credit care activează în România îndeplinesc noile cerinţe suplimentare de capital stabilite pentru anul 2016“, susţine banca centrală.

Banca Naţională evaluează periodic instituţiile de credit din perspectiva importanţei sistemice.

La sfârşitul anului trecut banca centrală a publicat noile cerinţe de capital pentru 2016.

Banca Naţională a anunţat că 29 de instituţii de credit persoane juridice române, plus cooperativa de credit Creeditcoop, trebuie să deţină începând cu 1 ianuarie 2016 o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de minimum 5,125%, faţă de 4,5% cât era până la 31 decembrie 2015, iar în cazul băncilor pe care BNR le-a identificat ca fiind de importanţă sistemică, rata minimă va fi cu un punct mai mare, respectiv 6,125%.

Noile cerinţe de capital au fost luate la recomandările Comitetului pentru Stabilitate Financiară, începând cu 1 ianuarie 2016, potrivit BNR.

Băncile care operează pe piaţa financiară locală au primit injecţii de capital de circa 600 mil. euro în primele nouă luni din 2015, jucătorii deţinuţi de grupurile financiare străine fiind principalii destinatari ai majorărilor de capital, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Şapte instituţii de credit figurează cu aport la capital în intervalul ianuarie-septembrie din 2015. Volksbank, banca preluată de Banca Transilvania, se situa în fruntea listei după ce acţionarii încă austrieci ai băncii au adus în martie 482 mil. euro la capital. Majorarea de capital la Volksbank a făcut parte din înţelegerea de vânzare cu banca de la Cluj. După Volksbank, OTP şi UniCredit sunt băncile care au primit cei mai mulţi bani la capital, aproape 40 mil. euro. Şi băncile mici au avut nevoie de sprijinul grupului-mamă.

Sistemul bancar înregistra la sfârşitul primelor nouă luni din 2015 un profit de 2,2 miliarde de lei, mai mult de jumătate din bănci raportând profituri. BCR, BRD şi BT, primele bănci din sistem, au înregistrat profituri cumulate de 1,6 mld. lei. Rata de solvabilitate - unul dintre cei mai importanţi indicatori urmăriţi de BNR, care arată cât de bine capitalizată este o instituţie de credit - ajungea la sfârşitul lunii septembrie la 18,7%, mult peste minimul legal de 10%, ceea ce arată că băncile au suficient spaţiu pentru a intensifica creditarea economiei. Accelerarea creditării în lei, dar şi scăderea cheltuielilor cu provizioanele în urma curăţării bilanţurilor de neperformante au influenţat creşterea profitului.

Banca centrală a identificat 10 bănci de importanţă sistemică, respectiv BCR, BRD - SocGen, UniCredit Bank, Raiffeisen BANK, Banca Transilvania, ING Bank, Alpha Bank, Garanti Bank, CEC Bank şi Bancpost. Cele 10 bănci sistemice din România au 72% din activele totale ale sistemului, 73% din credite, 75% din titlurile de stat şi 75% din depozite. Aceste bănci vor fi supuse exerciţiilor de evaluare a calităţii activelor şi testelor de stres în situaţia în care vor avea probleme. Trei dintre băncile-mamă ale instituţiilor de credit sistemice din România, respectiv Unicredit Grup, Société Générale, ING Bank, sunt bănci de importanţă sistemică globală.

„Sunt aplicabile următoarele cerinţe pri­vind amortizoarele de capital, amortizorul de conservare a capitalului în cuantum de 0,625% din valoarea totală a expunerilor ponderate la risc ale instituţiilor de credit persoane juridice române, amortizorul anticiclic de capital în cuantum de zero la sută şi amortizorul O-II în cuantum de 1% din valoarea totală a expunerii la risc pentru toate instituţiile de credit identificate ca având o importanţă sistemică în anul 2015“, a arătat BNR.