România vs Polonia la mersul trenurilor pe timp de iarnă: CFR Călători anunţă întârzieri de peste 2 ore şi mulţumeşte pentru înţelegere, polonezii intervin cu 320 de echipamente speciale şi 20.000 de oameni

Autor: Roxana Petrescu 10.01.2016

Venirea iernii a determinat anularea unor trenuri şi întârzieri care au ajuns la peste două ore, după cum informează portalul CFR Călători, vântul, ninsoarea şi temperaturile scăzute fiind, ca de fiecare dată, o surpriză autorităţile din România. În timp ce printre măsurile luate de CFR s-au numărat ceaiul pentru pasagerii care experimentau o întârziere de două ore într-un vagon de dormit neîncălzit sau verificarea garniturilor înainte de plecarea la drum, în Polonia căile ferate erau date cu soluţie anti-îngheţ, o flotă de 320 de vehicule pentru curăţarea liniilor de gheaţă şi zăpădă a fost trimisă în nodurile principale iar 160 de echipe de intervenţie stăteau pe banca de rezervă.“

IR 1742, Satu Mare- Oradea- Bucureşti şi IR 1892,Craiova- Piteşti- Bucureşti Nord, au ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste 2 ore din cauza unor defecţiuni. Pasagerilor de la Oradea, aflaţi în vagonul de dormit cu defecţiune la instalaţia electrică, li s-a oferit ceai cald. De asemenea, trenurile IR 1873, Goleşti- Parc Kreţulescu şi IR 347, Viena- Bucureşti Nord vor ajunge la destinaţie cu o întârziere de aproximativ 100 de minute“, se arată în informarea de la ora 14:00 publicată pe site-ul CFR pe data de 4 ianuarie.

În dimineaţa aceleiaşi zile, CFR Călători îşi avertiza călătorii că trenurile vor circula în condiţii de iarnă, dar că firma deja luase măsuri printre care se numără asigurarea locomotivelor de rezervă şi pregătirea materialului rulant pentru circulaţia în condiţii speciale, suplimentarea echipelor de intervenţie şi asigurarea personalului necesar pentru deszăpeziri precum şi pregătirea suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum.

„Din motivite tehnice, două trenuri vor pleca din Gara de Nord Bucureşti cu o întârziere de peste 40 de minute: IR 1783 Bucureşti Nord - Piteşti şi IR 1521 Bucureşti Nord - Păuşa. Mulţumim pentru înţelegere“, anunţa CFR Călători în dimineaţa zilei de 5 ianuarie. Tot atunci, mai multe trenuri au sosit în Gara de Nord cu întârzieri cuprinse între 40 şi 60 de minute.

„Trenul IR 1765, Iaşi (15:03) - Timişoara Nord (08:03) va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste 130 de minute, din cauza unei defecţiuni tehnice. Ne cerem scuze pasagerilor şi mulţumim pentru înţelegere“, a mai informat compania în seara aceleiaşi zile, alte opt trenuri ajungând în Bucureşti cu întârzieri cuprinse între 30 şi 130 de minute.

În acest timp, căile ferate din Polonia spun că s-au confruntat la rândul lor cu câteva probleme: una cauzate de o defecţiune la o garnitură şi alta determinată de cedarea unui echipament la reţeaua de alimentare cu energie.

Apelăm la echipamente speciale pentru a face faţă condiţiilor de iarnă“, spune Miroslaw Siemieniec, reprezentant al biroului de comunicare al PKP Polskie Linie Kolejowe , operatorul naţional al infrastructurii feroviare din Polonia.

„O flotă de 320 de vehicule pentru îndepărtarea gheţii şi zăpezii a fost trimisă de-a lungul reţelei în nodurile principale. Alături de această flotă, sunt 51 de vehicule care sunt folosite în cazul în care apar urgenţe în funcţionarea liniilor electrice, 66 de trenuri pentru a repara elementele avariate sau distruse ale reţelei de alimentare cu energie şi 10 dispozitive pentru a dispersa soluţie anti-îngheţ pe căile ferate“, explică reprezentantul polonez.

Mai mult, peste 7.000 de linii electrice vor fi date la rândul lor cu substanţe anti-îngheţ, dublu faţă de anul trecut.

Avem un total de 160 de echipe de intervenţie rapidă care pot fi utilizate de companie. Numărul de perosnal disponibil în caz de urgenţă este de 20.000 de oameni. De asemenea, avem garantată participarea personalului de la deszăpeziri“, a completat Miroslaw Siemieniec.

Reprezentantul PKP Polskie Linie Kolejowe a precizat însă că în acest moment, întreaga infrastructură feroviară a Poloniei este funcţională.

Nu avem defecţiuni de echipamente care să fie raportate de companii şi nu sunt defecţiuni ale infrastructurii care ar putea influenţeze mersul trenurilor.“

În România, nu doar mersul trenurilor a fost afectat de condiţiile de iarnă. Cu excepţia unui singur sector, firmele de salubrizare care ar fi trebuit să cureţe zăpada din sectoarele 2-6 au fost amendate de Primăria Capitalei pentru că nu şi-au făcut treaba, acesta devenind un fel de tradiţie a sarbătorilor de iarnă în Bucureşti.