Damian, AppCenter: Companiile încă nu înţeleg utilitatea unei aplicaţii mobile

Autor: Ioana Nita 12.01.2016
Piaţa de aplicaţii mobile din România se află încă la început chiar dacă anumite tipuri de aplicaţii, precum jocurile sau cele pentru comenzi de taxi sau de mâncare, au devenit populare în ultima perioadă, companiile neconştientizând deocamdată nevoia de a menţine relaţia cu clienţii prin intermediul telefonului mobil, potrivit reprezentanţilor App­Center Technologies, un start-up local specializat în dezvoltarea de software pentru dispozitive mobile.
 
„Aplicaţiile de business sunt în principal ale companiilor care se adresează direct consumatorilor şi care vor să ţină relaţia cu clienţii prin aplicaţie – pentru a avea un canal de comunicare deschis cu cei care au smartphone. În România suntem însă încă în faza de «trendsetters» şi «early adopters» în ceea ce priveşte piaţa de aplicaţii mobile. Nu există încă un domeniu anume în care toţi jucătorii din acea piaţă au aplicaţie mobilă“, a spus Dan Damian, director comercial şi cofondator în cadrul AppCenter Technologies.