Suedia se alătură ţărilor care vor să deschidă investigaţii împotriva VW

Autor: Anca Dumitrescu 12.01.2016

Volkswagen a recunoscut în septembrie, după o investigaţie a Agenţiei americane de Protecţie a Mediului, că a folosit softuri ilegale instalate pe automobilele diesel, pentru a reduce nivelul emisiilor în timpul testelor.

Proprietari de vehicule diesel fabricate de Volkswagen, din întreaga lume, solicită despăgubiri care s-ar putea ridica la miliarde de dolari, în urma scandalului.

Departamentul naţional anticorupţie din Suedia a anunţat că ancheta preliminară se referă la fraudă gravă şi falsificare de date.

"Investigaţia se va referi şi la condiţiile existente pentru amendarea companiei", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Un purtător de cuvânt al Volkswagen în Suedia a salutat ancheta şi a negat că divizia din Suedia a grupului ar fi vinovată de acuzaţiile care i se aduc.

În SUA, un judecător federal din California coordonează peste 500 de procese intentate împotriva Volkswagen în urma scandalului.

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a dat în judecată grupului german, săptămâna trecută, în baza legii anti-poluare, cu intenţia de a obţine până la 46 de miliarde din partea VW.

Compania este investigată şi de procuraturile generale din 47 de state americane.