Actorul de teatru şi film Theodor Danetti a murit la vârsta de 89 de ani

Ziarul Financiar 16.01.2016

Theodor Danetti s-a născut pe 23 august 1926, în oraşul Corabia. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti şi a debutat la Teatrul de Stat din Baia Mare. Până în 1975, a fost angajat al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, apoi în Capitală, la Teatrul Bulandra şi Teatrul Evreiesc de Stat.

Venirea în Bucureşti l-a apropiat mult de film, căruia i s-a dedicat cu pasiune. Theodor Danetti a fost autorul a numeroase roluri de compoziţie, fiind remarcat şi de regizori străini.

A lucrat alături de actori ca Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Tatiana Iekel, Marcel Iureş, Vlad Ivanov şi Maia Morgenstern, dar şi cu regizori precum Lucian Pintilie, Sergiu Nicolaescu şi Ion Cojar.

Theodor Danetti a interpretat peste 40 de roluri în filme, fiind distribuit, între altele, în "Bunraku" (2010), de Guy Moshe, "Marea Neagră" (2009), de Federico Bondi, "Modigliani" (2004), de Mick Davis, "Trenul vieţii" (1998), de Radu Mihăileanu, "Amen" (2002), de Costa-Gavras, "E pericoloso sporgersi" (1993), de Nae Caranfil, şi "Concurs" (1982), de Dan Piţa.