Sancţiunile impuse Iranului, ridicate odată cu intrarea în vigoare a acordului în dosarul nuclear

Autor: Valentin Vidu - Mediafax 17.01.2016

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat sâmbătă la Viena că sancţiunile au fost ridicate conform acordului, "după ce Iranul şi-a îndeplinit angajamentul".

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat anterior că inspectorii săi au verificat pe teren că Iranul a luat măsurile prevăzute.

Iranul a încheiat acest acord cu marile puteri în iulie.

Ridicarea acestor sancţiuni internaţionale va debloca active în valoare de miliarde de dolari şi va permite Republicii islamice să-şi vândă petrolul pe piaţa internaţională.

În cadrul acordului, Teheranul a fost nevoit să-şi reducă numărul centrifugelor şi să dezafecteze un reactor cu apă grea de la instalaţia nucleară de lângă oraşul Arak. Ambele puteau fi folosite pentru crearea de armament nuclear.

Iranul a afirmat întotdeauna că programul său nuclear este paşnic, însă cei care se opun acordului - de exemplu republicanii americani - consideră că acesta este insuficient pentru a oferi asigurări că Teheranul nu va dezvolta bomba nucleară.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a felicitat poporul după anunţul AIEA. Acordul "a dat roade", a scris el într-un mesaj, în farsi, postat pe Twitter, adăugând că a făcut "o plecăciune în faţa unei naţiuni răbdătoare ca a noastră".

Secretarul de Stat John Kerry a dispus ca sancţiunile economice impuse Iranului de către Statele Unite în dosarul nuclear să fie ridicate.

El a declarat la Viena, unde s-a întâlnit cu omologul său iranian, că Iranul a "făcut paşi semnificativi", de care mulţi "s-au îndoit că vor fi făcuţi vreodată".

"În schimbul paşilor pe care Iranul i-a făcut, Statele Unite şi UE vor ridica imediat sancţiunile în dosarul nuclear, lărgind orizontul posibilităţilor pentru poporul iranian", a adăugat el.

"Astăzi (sâmbătă), ca un rezultat al acţiunilor întreprinse începând din iulie, Statele Unite, prietenii şi aliaţii noştri din Orientul Mijlociu, din întreaga lume, sunt mai în siguranţă, deoarece ameninţarea armei nucleare a fost redusă", a continuat el.

Însă preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Paul Ryan, a denunţat acordul, apreciind că "principalul stat care sponsorizează la nivel mondial terorismul" va folosi infuzia de bani "pentru a finanţa terorişti".

Iranul i-a eliberat sâmbătă pe reporterul de la The Washington Post Jason Rezaian şi pe alţi trei deţinuţi americani de origine iraniană, în cadrul unui schimb de deţinuţi cu Statele Unite.

Rezian, în vârstă de 39 de ani, a fost încarcerat în noiembrie, între alte acuzaţii, pentru spionaj.

Statele Unite au anunţat că le oferă clemenţa lor unui număr de şapte iranieni deţinuţi pentru încălcarea sancţiunilor americane.

Kerry s-a declarat "foarte fericit să spun(ă) că, chiar în timp ce vorbim, cinci americani au fost eliberaţi din custodie şi ar trebui să se afle în drum înapoi către familiile lor, în scurt timp".

Un al cincilea american, Matthew Trevithick, a fost de asemenea eliberat sâmbătă.

Preşedintele american Barack Obama urmează să ofere mai multe detalii despre eliberarea lor ulterior, a anunţat Kerry.

AIEA a anunţat că a instalat un dispozitiv în instalaţia de la Natanz cu scopul de a monitoriza activităţile iraniene de îmbogăţire a uraniului în timp real, pentru a verifica dacă uraniul este îmbogăţit la un nivel de sub 3,67%, prevăzut în acordul încheiat cu marile puteri.