Cum arată clientul-ţintă pentru Dacia în Marea Britanie: pensionar, peste 55 de ani şi citeşte reviste şi ziare

Autor: Bogdan Alecu 18.01.2016

În Marea Britanie Dacia a vândut anul trecut aproape 26.300 de maşini, în creştere cu 10% faţă de 2014, reprezentând echivalentul a 0,96% din piaţa totală. Pe de altă parte, oficialii Dacia spun că marca a avut o cotă de 1,4% din vânzările către persoane fizice din Regatul Unit şi este în creştere. “Acum suntem aproape 2%. Dacia nu vinde flote acolo, deloc. Aceasta a fost strategia de la început deoarece noi nu oferim discount iar pe flote sunt alte modele de business”. Dacia “cucereşte” noile pieţe prin atragerea clienţilor nu numai de la mărcile coreene sau japoneze, ci şi dinspre piaţa de second-hand, model aplicat încă de la început şi pe piaţa locală.

Potrivit studiilor Dacia, în Regatul Unit clientul are aproximativ 55 de ani, pensionat, a lucrat în IT, sectorul financiar, citeşte şi se documentează din reviste şi ziare, se uită la fotbal, cricket, dar şi la Britain’s Got Talent, urmăreşte ştirile, scena politică şi emisiunile auto şi pe cele din sport şi ascultă muzică clasică la radio.

“Jumătate din vânzări sunt clienţi care au avut înainte maşini second-hand şi apoi cu mărcile coreene sau Suzuki, Kia sau Hyundai. Vârsta medie a celor care cumpără maşini noi în Marea Britanie este de 55 de ani, avem şi clienţi la 65 sau 70 de ani şi Dacia este pe medie. Acolo sunt bariere legate de asigurări, motiv pentru care tinerii se îndreaptă către maşini second-hand nu noi”, explică Mihai Bordeanu, directorul de marketing al mărcii pentru pieţele din Marea Britanie şi Irlanda.