Rubla a atins un minim record faţă de dolar pe fondul scăderii cotaţiilor petrolului. Şi la Bucureşti rubla este la minimul istoric

Autor: Anca Dumitrescu 20.01.2016

Pe piaţa valutară de la Bucureşti, moneda rusească este cotată la 0,0519 lei, respectiv un minim istoric. Moneda rusească s-a depreciat cu 2,8%, la 80,796 dolari americani pe unitate, depăşind un minim anterior, atins în decembrie 2014, în perioada de vârf a crizei financiare din ţară.

Preţul petrolului Brent se îndreaptă miercuri spre cel mai scăzut nivel după noiembrie 2003, din cauza ofertei excesive din piaţă.

"Dacă preţurile petrolului vor scădea la 25 de dolari pe baril, am putea vedea rubla la 83 de unităţi pentru un dolar. Rubla este încă relativ puternică comparativ cu petrolul. Nu este cel mai grav scenariu", a spus Vadim Bit-Avragim, manager de fonduri la Kapital Asset Management în Moscova.

Rubla s-a depreciat în această lună mai mult decât oricare altă monedă, cu 9%, în timp ce preţul petrolului Brent a scăzut cu 25%.

În aceste condiţii, veniturile Rusiei generate de fiecare baril de petrol vândut sunt la cel mai redus nivel din 2010, guvernul fiind obligat să ia în considerare măsuri de austeritate pentru a evita epuizarea fondului de rezervă.