Happy Tour trece de 200 mil. lei afaceri anul acesta. „Reducerea TVA se va vedea în turism“

Autor: Mădălina Panaete 27.01.2016
Compania Happy Tour, care face parte din grupul cu acelaşi nume deţinut de fondul de investiţii GED, ar putea depăşi anul acesta afaceri de 200 de milioane de lei, cel mai mare nivel din ultimii ani, după ce conducerea societăţii a bugetat un avans de două cifre pentru 2016.
 
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de circa 195 milioane de lei, în creştere cu 16% faţă de anul precedent, conform calculelor ZF pe baza datelor furnizate de companie.
 
„Pentru anul acesta, ne-am bugetat o creştere în linie cu cea înregistrată în anul 2015”, a spus Javier Garcia del Valle, CEO al Happy Tour Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa agenţiilor de turism.