Noul acţionar al McDonald’s este rezervat în a dezvălui planurile pentru businessul local
Lanţul de restaurante fast-food ar putea relua în 2016 expansiunea după doi ani de pauză, însă se va extinde prudent, cu doar o nouă unitate. Astăzi, pe piaţa locală funcţionează 67 de restaurante McDonald’s.
Oficialii companiei nu dau însă drept sigură o nouă deschidere, afirmând că depind de o serie de factori. Compania are în portofoliu trei tipuri de restaurante: în centre comerciale, în spaţii stradale sau drive-thru-uri.
„Probabil că vom deschide în acest an un nou restaurant în România. Depinde foarte mult de spaţiile disponibile. Abia prin septembrie vom putea da o informaţie exactă“, a spus Melo Hili, preşedinte al Premier Capital, compania din Malta care a preluat în weekend operarea restaurantelor McDonald’s din România. El a vorbit în cadrul primei conferinţe de presă a maltezilor de la preluarea reţelei din România, însă a fost rezervat în a oferi mai multe detalii atât pentru 2016, cât şi pentru viitor.