Băncile analizează creşterea avansului pentru creditele imobiliare standard. BNR: Este evident că acest lucru va reduce dramatic numărul posibililor beneficiari. Iniţiatorul legii: “Nu ţine şantajul acesta”

Autor: Liviu Popescu 29.01.2016

♦ Băncile locale urmăresc îndeaproape iniţiativele legislative cu impact potenţial asupra sectorului bancar, iar în situaţia în care una sau mai multe dintre astfel de iniţiative vor fi promulgate, avertizează că vor fi nevoite să-şi modifice condiţiile în concordanţă cu noile prevederi cu impact asupra accesibilităţii la creditele ipotecare şi implicit la costurile acestora ♦ Raiffeisen Bank, care la finele anului 2014 ocupa locul patru în sistem în funcţie de active, a decis recent să majoreze avansul pentru creditele ipotecare standard în lei de la 15% la 35% şi pentru cele în euro de la 15% la 40% „până la clarificarea legislaţiei cu impact în domeniul împrumuturilor cu garanţie imobiliară“ ♦ Şi alte bănci analizează diferite scenarii de modificare a politicilor de creditare imobiliare în funcţie de forma finală a legii dării în plată, inclusiv prin majorarea avansului solicitat în cazul creditelor ipotecare ♦ BNR susţine că o creştere semnificativă a avansului va reduce dramatic numărul posibililor beneficiari. Pe de altă parte, iniţiatorul legii dării în plată consideră că totul este un „şantaj“. În astfel de condiţii creditarea imobiliară standard rămâne sub semnul întrebării.



Daniel Zamfir, deputat PNL, iniţiatorul legii

„Nu ţine şantajul ăsta. Oamenii pot trăi şi fără credite, dar băncile nu“

Nu ţine nici sperietoarea asta, eu sunt sigur că nu va ţine şantajul acesta pentru că oamenii pot trăi şi fără să ia credite, dar băncile nu pot trăi fără să dea credite.

Ce-a spus Raiffeissen? Că măreşte dobânda la 35-40% şi că sistează programul Prima casă? Haideţi să ne aducem aminte ceva: banca asta tocmai a fost acuzată de Curtea de Conturi a României că a deturnat banii din programul ”Banca pentru locuinţe”. Totodată, Raiffeissen e campioană la clauze abuzive şi are de dat înapoi milioane de euro oamenilor pe care i-a înşelat. Aşa că ne bucurăm foarte tare că nu mai beneficiem de „serviciile“ lor! Este cazul să înţeleagă bancherii că nu mai merge cu ameninţări şi şantaje! Vor fi bănci care vor da credite ipotecare cu avans mult mai mic, iar în ceea ce priveşte Prima casă, va fi bătaie între bănci! Îşi încordează acum puţin muşchii, dar după aceea vor da credite. Ce să facă altceva? Nu din asta trăiesc? Numai că acum le vine greu să creadă că trebuie să împartă riscul cu clienţii.

 

Amendamentele asupra propunerii legislative privind Legea dării în plată

1. Se înlocuieşte sintagma „persoană fizică” cu cea de „consumator” în sensul legislaţiei protecţiei consumatorului, cu scopul de a elimina de la aplicarea legii categoria „profesioniştilor”.

2.Consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului dacă în termen de 30 de zile părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

3. Se propune majorarea termenului în care banca trebuie să răspundă notificării consumatorului de la 15 zile la 30 de zile pentru a da posibilitatea creditorului şi debitorului să ajungă la un acord amiabil de stingere a datoriei înainte de darea în plată.

4. Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat indiferent de titularul creanţei.

5. De dispoziţiile acestea beneficiază şi codebitorul sau fideuşorul care au garantat obligaţia debitorului principal.

 

Bogdan Olteanu, BNR:

Politicile de creditare şi le stabilesc băncile

Politicile de creditare şi le stabilesc băncile, şi în ceea ce priveşte condiţiile de rambursare, termen, avans. BNR stabileşte anumite praguri minimale, care sunt de natură prudenţială. De exemplu, în cazul avansului, avem nişte niveluri minimale şi pentru creditarea în lei, şi pentru cea în valută. Peste aceste niveluri, băncile pot decide în orice moment să fie mai prudente în funcţie de circumstanţele de pe piaţă, unele date de elemente de piaţă şi alte date de riscuri de reglementare. La creditarea de piaţă, este evident că o creştere semnificativă a avansului va reduce dramatic numărul posibililor beneficiari. Din acest motiv, BNR a şi lansat o serie de avertismente în urmă cu două luni pentru că am văzut o realitate economică. Creşterea riscurilor creditării prin apariţia posibilităţii schimbării condiţiilor de creditare pe parcursul creditului duce la măsuri prudente ale băncilor, din care cea mai simplă reacţie este aceasta.

Dacă băncile trebuie să accepte darea în plată, pornind de la premisa că sigur atunci când dau credit ipotecar se face un anumit haircut al valorii de piaţă, al imobilului pus în garanţie, vor folosi acel nivel al haircutului drept avans minimal pentru a-şi asigura în felul acesta faptul că ei recuperează banii, închid ciclul de creditare şi au de unde să dea banii înapoi deponenţilor.

Obligaţia băncii până la urmă este nu de a acorda un credit, ci de a reuşi să recupereze banii acordaţi astfel încât în orice moment să poată să îi ramburseze deponenţilor.

 

Ce spun băncile despre posibila majorare a avansului la credite

Banca Transilvania

„Era de aşteptat ca o revenire a Legii dării în plată într-o formă care cuprinde doar modificări minime să genereze efecte pe piaţa de servicii bancare. Şi la Banca Transilvania suntem încă în faza în care analizăm diferite scenarii de modificare a caracteristicilor produselor referitoare la creditele imobiliare şi ipotecare, în funcţie de forma finală a legii. ”

UniCredit Bank

„UniCredit Bank nu intenţionează să efectueze schimbări la nivelul avansului la creditele ipotecare, în condiţiile legislative actuale.“

ING Bank

Urmărim îndeaproape iniţiativele legislative privind activitatea bancară şi, în special, creditarea. Nu avem încă în plan modificarea condiţiilor de creditare, dar în situaţia în care una sau mai multe dintre iniţiativele legislative vor fi promulgate, băncile vor fi nevoite să îşi modifice condiţiile în concordanţă cu noile prevederi – cu impact asupra accesibilităţii la creditele ipotecare şi asupra costului acestora.

Alpha Bank

Am efectuat o primă analiză de impact, considerând forma iniţială a legii privind „darea în plată“. Confirmăm că rezultatele acestei analize de risc conduc la necesitatea ajustării politicilor de creditare, inclusiv prin majorarea avansului solicitat în cazul creditelor ipotecare. O decizie finală va fi luată în perioada imediat următoare, în funcţie de modul în care se va contura noul cadru legislativ.

Bancpost

„Bancpost monitorizează în mod constant riscurile asociate produselor din portofoliu şi ajustează condiţiile de acordare ale acestora în consecinţă. În măsură în care apar schimbări în piaţă cu impact asupra nivelului de risc, vom reanaliza condiţiile, urmând să ne informăm clienţii şi opinia publică cu privire la modificările care vor surveni.”