Furnizorul de soluţii de logistică CHEP a încheiat un parteneriat cu Delaco

Autor: Mădălina Dediu Panaete 01.02.2016

CHEP România, subsidiara locală a liderului global în servicii de reutilizare prin închiriere a paleţilor, a intrat pe piaţa serviciilor logistice din industria lactatelor, ca partener al Delaco, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă. 

Furnizorul de soluţii logistice va prelua administrarea operaţiunilor cu paleţi, aferente activităţii de distribuţie, prin implementarea serviciului de reutilizare prin închiriere a paleţilor.

Delaco devine, astfel, primul jucător de pe piaţa lactatelor care demarează un proces de eficientizare a lanţului logistic, prin conversia la sistemul de pooling oferit de CHEP.

“Analizele realizate de noi în alte sectoare ale pieţei bunurilor de larg consum au arătat că standardizarea, eficientizarea şi externalizarea riscurilor din Supply Chain sunt direct corelate cu dezvoltarea companiilor şi creşterea nivelului de competitivitate”, a declarat Gabriel Andronescu, country general manager al CHEP România.

Compania are două depo­zite, unu în Ploieşti şi unu în Timişoara, şi nu exclude deschiderea unei noi locaţii.

În depozitul din Ploieşti, cu o suprafaţă interioară de 2.000 de metri pătraţşi exterioară de 12.000 de metri pătraţi, se realizează atât inspectarea, câşi recondiţionarea paleţilor.

Centrul de suport din Timişoara, inaugurat anul acesta, este menit să deservească clienţii companiei din vestul ţării şi are o capacitate de stocare de 10.000 de paleţi la o suprafaţă interioară de 1.000 de metri pătraţi.

Cei mai importanţi clienţi ai CHEP vin din sectorul bunurilor de larg consum (FMCG), însă compania colaborează şi cu companii din industria electrocasnicelor sau cea a textilelor.

CHEP face parte din grupul Brambles din Australia, care are peste 14.000 de angajaţi şi afaceri de 5,4 mld. dolari la nivel internaţional. În Europa, grupul cu o istorie de 138 de ani activează în 34 de ţări şi face afaceri de 1,4 miliarde de euro.

În România, grupul are pe stoc circa jumătate de milion de paleţi şi în jur de 40 de parteneri.