McDonald’s a raportat pe 2015 cel mai mare profit din istoria de 21 de ani. „A fost cel mai bun an“
McDonald’s România a obţinut în 2015 cel mai mare profit de la intrarea pe piaţă, de peste 10 mil. euro, de peste două ori mai mare decât în anul anterior şi de peste zece ori mai mare decât în 2012, cel mai slab an din punctul de vedere al rezultatului net.
Şi din punctul de vedere al cifrei de afaceri 2015, anul în care s-au pus la punct ultimele detalii privind vânzarea businessului local, a fost cel mai bun în euro, la egalitate însă cu 2014. Astfel, marja de profit a companiei s-a dublat de la un an la altul. În lei însă, cifra de afaceri a fost mai mare în 2008, ultimul an de boom economic, în contextul în care de atunci leul s-a depreciat în raport cu euro cu aproape 20%.
Calculele ZF iau în considerare în cazul datelor până în 2014 (exclusiv) rezultatele McDonald’s România, compania care opera restaurantele deţinute direct de americani. Această entitate este şi cea care încasa taxele de franciză. Existau alte cinci companii care operau unităţile în franciză, însă rezultatele acestora nu au fost cumulate. Pentru 2015 compania a anunţat informaţii la nivelul întregului business, iar pentru 2014 ZF a luat în considerare şi aceste rezultate.