Consiliul Concurenţei analizează preluarea Băncii Carpatica de către Nextebank

Autor: Marius Oncu 16.02.2016

Nextebank este o instituţie de credit deţinută de fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund Cooperatief. Atât Nextebank cât şi Banca Comericală Carpatica îşi desfăşoară activitatea pe piaţa serviciilor financiar-bancare.

"În vederea stabilirii compatibilităţii concentrării economice cu un mediu concurenţial normal, autoritatea de concurenţă va analiza operaţiunea notificată, în conformitate cu regulamentul privind concentrarile economice", se arată într-un comunicat al Concurenţei.

O decizie cu privire la această operaţiune de concentrare economică urmează a fi adoptată, conform prevederilor legale, în termen de 45 de zile de la data la care notificarea devine efectivă.

Consiliul Concurenţei notează că este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la agenţii economici terţi, în legătură cu această concentrare economică.

Nextebank a informat, la finele lunii ianuarie, că finalizat achiziţia unui pachet majoritar de peste 54,79% din acţiunile Băncii Comerciale Carpatica, prin cumpărarea unui pachet de la mai mulţi acţionari şi subscrierea în cadrul procesului de majorare a capitalului social, primind aprobările din partea BNR şi ASF.

Totodată, Nextebank a anunţat, la momentul respectiv, că a fost depusă la Consiliul Concurenţei notificarea privind concetrarea economică rezultată în urma tranzacţiei.

Nextebank intenţionează ca, după parcurgerea procedurilor legale necesare, să demareze un proces de fuziune cu Banca Carpatica.

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi alţi patru acţionari ai Băncii Comerciale Carpatica (BCC), acţionând în mod concertat cu acesta, au vândut Nextebank 20% din titlurile BCC pentru 23,1 milioane de lei (5,1 milioane de euro). De asemenea, Nextebank a subscris acţiuni în valoare de 98,66 milioane de lei la capitalul Carpatica.

Banca Comercială Carpatica şi-a redus anul trecut pierderea netă la jumătate, de la 169,5 milioane lei la 85,43 milioane lei, iar activele s-au diminuat cu 4,7%, la circa 3,1 miliarde lei, potrivit rezultatelor financiare preliminate întocmite pe standarde IFRS. La finele anului 2014, banca din Sibiu avea active de 3,25 miliarde lei, iar pierderea netă se ridica la 169,5 milioane lei.

Carpatica a primit din oferta din partea Nextebank după mai multe discuţii eşuate, dintre care ultima cu fondul american de investiţii JC Flowers, care s-a retras din procesul de achiziţie a băncii, întrucât nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu Piraeus Bank pentru preluarea subsidiarei locale, fondul fiind interesat de cumpărarea celor două bănci împreună.