Dobânda Robor, în funcţie de care se calculează dobânda variabilă, scade la un nivel minim istoric. Românii ar putea plăti rate mai mici la credite chiar din martie

Autor: Liviu Popescu 17.02.2016

Dobânda Robor cu scadenţa la trei luni, în funcţie de care băncile calculează costul unui credit în lei cu dobândă variabilă, a scăzut astăzi la minimul istoric de 0,77% pe an, în scădere cu 0,02 puncte procentuale faţă de şedinţa de ieri.

Costul leilor s-a poziţionat pe o pantă descendentă în ultima perioadă de timp şi dacă îşi va continua această tendinţă, românii ar putea scoate mai puţini bani din buzunar pentru plata ratelor la creditele în lei chiar din luna martie. În luna următoare, majoritatea băncilor îşi vor actualiza ratele la credite, operaţiune realizată trimestrial. La precedenta rundă de actualizare a dobânzilor, din decembrie, Robor la trei luni afişa un nivel de 1,1% pe an.

Un muzeu în aer liber din România, considerat cel mai frumos din Europa. Galerie FOTO

Cum arată staţiile de metrou din Coreea de Nord. "Unul dintre cele mai misterioase şi frumoase sisteme de tranzit de pe pământ". Galerie FOTO

Cum arată insula celor 20.000 de morminte, unul dintre cele mai ”sfinte” locuri din istorie. Galerie FOTO

O reducere de 0,2-0,3 puncte procentuale poate înseamna chiar şi câţiva zeci de lei în minus la plata ratelor unui credit ipotecare de valoare medie (echivalentul a circa 180.000 de lei).

Băncile calculează dobânda pentru un credit în lei cu dobândă variabilă în funcţie de nivelul Robor la trei luni la care adaugă o marjă de 2-3 puncte procentuale pentru creditele imobiliare şi de 8-12 puncte procentuale pentru creditele de consum.

Pentru creditele acordate prin programul Prima casă, marja dobânda se calculează în funcţie de Robor la trei luni plus o marjă de 2%.