VIDEO ZF LIVE. Dan Fărcăşanu, Resource Partners: Ne uităm la 80-100 de companii până să facem o achiziţie, intrăm în discuţii cu 10-15 şi încheiem una sau două tranzacţii

Autor: Alexandra Marcu 20.02.2016
Fondul de investiţii Resource Partners a preluat în 2014 World Class România, cea mai extinsă reţea locală de centre de fitness, iar în urmă cu o săptămână a anunţat a doua achiziţie pe această piaţă, ţinta fiind de a ajunge la 31 de centre până la finalul lui 2016.
 
„Suntem foarte mulţumiţi de evoluţia companiei, am avut creştere organică, de 20-25% în fiecare an. Am triplat dimensiunea businessului în aproximativ doi ani şi jumătate“, a spus Dan Fărcăşanu, investment director Resource Partners, în cadrul emisiunii de business ZF Live. Anul acesta, World Class va deschide încă patru săli de sport.
 
World Class România a bătut palma cu francezul Thomas Richard Pierre, 42 de ani, pentru preluarea a nouă centre de fitness operate de Club Sport Fitness Center MV, informaţie apărută luna aceasta.
 
Fărcăşanu spune că se va concentra pe dezvoltarea şi optimizarea operaţiunilor deja existente având în vedere că industria de sport şi wellness este în plină creştere în România, iar oamenii sunt din ce în ce mai preocupaţi de propria lor sănătate.
 
În ceea ce priveşte exit-ul din afacerea World Class, Dan Fărcăşanu spune că în momentul de faţă nu au un target fix, sunt flexibili în abordare şi o să mai deschidă aproximativ zece săli de sport. „Totul depinde de condiţiile pieţei, poate o să ni se facă propuneri interesante pentru new openings.“