Vel Pitar, producătorul de pâine deţinut de americani, a achiziţionat fabrica Spicul, răpusă de criză

Autor: Roana Rotaru 19.02.2016

Vel Pitar, unul dintre cei mai mari jucători din panificaţie, controlat de fondul de investiţii Broadhurst, a cumpărat fabrica de pâine Spicul din localitatea Rudeni, judeţul Ilfov, o afacere cu o istorie de 160 de ani, controlată până nu demult de omul de afaceri Gheorghe Ilie.

Fabrica Spicul a ajuns în faliment după patru ani de insolvenţă şi a fost scoasă la licitaţie anul trecut la un preţ de strigare de 4,5 milioane de euro. Lichidatorul a fost PwC, iar cel mai mare creditor al producătorului a fost BCR.

„Am finalizat în 2015 achiziţia unei companii aflate în dificultate financiară. Este vorba de fabrica „Spicul“ din Chitila, unde investiţia totală, incluzând preţul de achiziţie şi cheltuielile efectuate pentru a o aduce la standardele Vel Pitar, ajunge la aproximativ 8 mi­lioane de euro. La data pre­luării compania nu mai func­ţiona de şase luni”, a decla­rat pentru ZF George Frîncu, preşedintele consi­liu­lui de administraţie al Vel Pitar.

Fabrica preluată de Vel Pitar a fost construită de la zero fiind una dintre cele mai noi investiţii greenfileld din panificaţie.

Sectorul de panificaţie este o industrie de peste 2 miliarde de euro. Cei mai mari jucători sunt Vel Pitar, Boromir sau Pambac Bacău într-o piaţă în care insolvenţele au scos din joc afacerea Spicul, au clătinat businessul Dobrogea Grup din Constanţa – care se află însă în reor­ga­nizare - în timp ce austriecii care deţin afacerea Titan caută soluţii pentru anumite divizii, potrivit unor surse din piaţă.