CE a demarat două proceduri de infringement împotriva României în domeniul transporturilor

Autor: Ana Maria Lazăr 25.02.2016

"O examinare detaliată a legislaţiei naţionale din România a revelat că directiva (referitoare la taxarea transportului rutier de mare tonaj – n.r.) nu a fost transpusă în mod corect. România are două luni să anunţe Comisia Europeană în legătură cu măsurile pe care le-a luat pentru remedierea situaţiei", potrivit unui comunicat emis de Executivul UE.

CE avertizează că ar putea decide să se adreseze Curţii Europene de Justiţie dacă ţara noastră nu se conformează.

Comisia Europeană a solicitat statelor membre să se conformeze tuturor cererilor dintr-o directivă referitor la taxarea transportului rutier de mare tonaj, prin care statele membre trebuie să definească în legislaţia naţională termeni specifici relevanţi, cum ar fi "taxă" şi "taxă de nfrastructură". Statele membre trebuie să se asigure că taxele colectate sunt proporţionale şi că veniturile sunt folosite pentru recuperarea costurilor cu infrastructura, potrivit legislaţiei europene.

De asemenea, Comisia a cerut României şi altor şase state să transpună în legislaţia naţională o directivă europeană prin care se stabileşte o zonă feroviară europeană unică. Legislaţia europeană stabileşte dispoziţiile de bază pentru deschiderea pieţei în domeniul transportului feroviar, criteriile pentru acordarea licenţelor companiilor feroviare şi principii şi proceduri pentru stabilirea şi colectarea taxelor pentru utilizarea infrastructurii (TUI).

Statele membre ar fi trebuit să transpună directiva în legislaţia naţională până în 16 iunie 2015. În iulie 2015, CE a trimis o notificare oficială pe această temă mai multor state membre, însă România, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Grecia, Letonia şi Luxemburg nu au anunţat Comisia asupra măsurilor luate.

Cele şapte state au la dispoziţie două luni pentru a informa CE, în caz contrar Comisia ar putea să se adreseze Curţii Europene de Justiţie.

În lista de priorităţi transmise miercuri de Guvern Parlamentului figurează un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi unul privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european. Termenul de prezentare în Guvern a acestora este aprilie 2016.