Dezvoltatorii imobiliari pun umărul la „revoluţia“ maşinilor electrice. „Toate proiectele noi de birouri au staţii de încărcare“

Autor: Bogdan Alecu 26.02.2016
Demararea achiziţiilor de automobile electrice de către companii îi determină pe dezvoltatorii imobiliari să amenajeze în cadrul parcărilor subterane locuri speciale unde acestea să poată fi alimentate.
 
„Vom instala peste tot staţii de încărcare pentru maşini electrice. Este o tendinţă în domeniu şi o urmăm. Aici (în complexul de birouri Green Court – n. red.) avem nouă locuri pe clădire şi considerăm ca la viitoarele proiecte să creştem. Cei de la Orange şi cei de la Schneider au deja maşini electrice şi utilizează staţi­ile de în­cărcare, motiv pentru care vrem să extindem staţiile de încărcare“, a declarat Aurelia Luca, managing director la Skanska Property România.
 
Ministerul Mediului a anunţat încă de la începutul anului trecut un plan de extindere a prizelor pentru maşini electrice de la câteva zeci la 10.000 în următorii ani, însă nu a demarat nimic concret în acest sens. De asemenea ministerul a anunţat şi un program de stimulare a vânzărilor de automobile electrice, cu un bonus de circa 4.500 de euro de la stat, însă nici acesta nu a demarat.