BCR, cea mai mare bancă din România, a raportat un profit de 919 mil. lei pentru 2015, revenindu-şi după pierderea imensă din 2014. În T4 câştigul a fost de 15 mil. de lei

Autor: Liviu Popescu 26.02.2016

BCR, cel mai mare jucător din piaţa bancară, a raportat pentru 2015 un profit net de 919 milioane de lei (207 mil. euro), faţă de un rezultat negativ de 2,8 miliarde de lei în anul precedent. Reprezentanţii băncii susţin că rezultatul pozitiv din 2015 a fost susţinut de o bună performanţă operaţională şi de eliberări de provizioane de risc, ca urmare a rambursărilor aferente portofoliului de credite cu probleme, bazate pe capacităţi sporite de procesare şi recuperare a creditelor neperformante, precum şi pe o situaţie economică mai bună.

BCR realizase în primele nouă luni un profit net de 904 mil. lei, pe fondul reducerii masive a costurilor cu provizioanele. Prin urmare, câştigul obţinut de bancă în perioada septembrie-decembrie a fost de 15 milioane de lei.
 
“În anul precedent, BCR a acordat peste 8 miliarde de lei credite noi în economie şi a scăzut ratele lunare pentru mai mult de 30.000 de clienţi. Credem că aceasta este calea corectă de urmat pentru o bancă. Există în acest moment o serie de provocări neaşteptate pentru sectorul financiar local, nu în ultimul rând o dezbatere aprinsă despre modul în care instituţiile bancare ar trebui să sprijine economic”, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.
 

În activitatea bancară retail, performanţa ridicată a reţelei de sucursale a generat volume noi de credite în monedă naţională de 5,0 miliarde lei, mulţumită vânzărilor de credite garantate aflate în creştere anuală cu 11,5% anual, susţinute la rândul lor de vânzările de noi de credite Prima Casă mai ridicate cu 29% faţă de anul precedent, în timp ce volumul de credite de nevoi personale a crescut cu 7% anual.

În activitatea corporate, portofoliul de credite nou acordate s-a ridicat la 3,6 miliarde lei, susţinut de o creştere de 3,6% pe segmentul de întreprinderi mici şi mijlocii.

Volumul de credite noi aprobate este din ce în ce mai ridicat, susţinut de un flux solid de afaceri noi de o calitate mai bună, în special pe categoriile de produse precum descoperit de cont, capital de lucru şi finanţarea lanţurilor de furnizori.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 13,0%, la 1.992,6 milioane lei (EUR 448,3 milioane), de la 2.289,4 milioane lei (515,1 milioane EUR) în anul 2014, ca rezultat al rezolvării accelerate a portofoliului de credite problematice, eforturile de a oferi preţuri competitive pe piaţă, precum şi un mediu dominat de rate mai mici ale dobânzii.

Veniturile nete din comisioane au crescut cu 2%, la 752,2 milioane lei (163,2 milioane EUR), de la 711,3 milioane LEI (160,0 milioane EUR) în 2014, susţinute de veniturile generate de tranzacţii bancare şi distribuţia de produse de asigurare. Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 14,5%, la 308,4 milioane LEI (69,4 milioane EUR), de la 360,8 milioane LEI (81,2 milioane EUR) în anul 2014, din cauza activităţii mai reduse de tranzacţionare.

Venitul operaţional a scăzut cu 9,3% la 3.074,9 milioane LEI (691,9 milioane EUR) de la 3.389,3 milioane LEI (762,4 milioane EUR) în anul 2014, în special din cauza veniturilor nete din dobânzi mai reduse, împreună cu un rezultat din tranzacţionare diminuat.

Cheltuielile administrative generale în anul 2015 au ajuns la 1.513,4 milioane LEI (340,5 milioane EUR), mai ridicate cu 2,6%, comparativ cu 1.474,9 milioane LEI (331,9 milioane EUR) în anul 2014. Realizarea ţintelor privind costurile, stabilite în 2012 în planul de redresare şi atenţia continuă dedicată îmbunătăţirilor de productivitate, este de aşteptat să se traducă în investiţii semnificative în infrastructura IT a băncii.

Ca atare, raportul cost-venit a avansat la 49,2% în anul 2015, faţa de 43,5% în aceeaşi perioadă din 2014.

În ceea ce priveşte pierderile nete din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere BCR a înregistrat o eliberare de provizioane în valoare de 72,9 milioane LEI (16,4 milioane EUR) în anul 2015, faţă de o sarcină negativă de -4.440,0 milioane LEI (-999,0 milioane EUR ) în anul 2014, ca urmare rambursărilor aferente portofoliului de credite cu probleme, bazate pe capacităţi sporite de procesare şi recuperare a creditelor neperformante, precum şi pe o situaţie economică mai bună.

Rata NPL2 de 20,2%, la 31 decembrie 2015, a fost semnificativ mai mică faţă de 25,7% la 31 decembrie 2014, în pofida reducerii generale a portofoliului de credite determinată de recuperări, vânzări de portofolii NPL şi scoateri în afara bilanţului. 

Creditele acordate clienţilor au scăzut cu 100 mil. Lei la 32 mld. Lei la finele anului 2015. Depozitele de la clienţi au fost în creştere cu 6,8% la 42,6 mld. lei (9.422,2 milioane EUR) la 31 decembrie 2015, faţa de 39,9 mld. lei (8.905,7 milioane EUR) la 31 decembrie 2014, determinate de evoluţia pozitivă a depozitelor retail şi IMM. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca beneficiind totodată de surse de finanţare diversificate, inclusiv compania mamă. “BCR se concentrează pe creditarea în lei, cu scopul de inversa pe termen mediu şi lung mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de autofinanţare în lei”, afirmă reprezentanţii celui mai mare jucător din sistem.