Rusia anunţă că a încetat temporar bombardamentele din Siria în baza armistiţiului parţial

Autor: Roxana Maciuca 27.02.2016

"Rusia a încetat în totalitate atacurile din acele zone din care grupările armate (rebele siriene) ne-am trimis solicitări pentru încetarea focului", a declarat, sâmbătă dimineaţă, Serghei Rudskoy la o conferinţă de presă din Moscova.

El a precizat că 17 grupări armate ale opoziţiei siriene au anunţat că vor respecta armistiţiul care a intrat în vigoare de sâmbătă la ora 00.00.

Armistiţiul nu include organizaţiile teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida, care a ameninţat să intensifice atacurile în ţară.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat, vineri, că Rusia va continua raidurile aeriene împotriva "organizaţiilor teroriste" din Siria şi după intrarea în vigoare a armistiţiului.

"În mod evident, bombardamentele împotriva grupurilor teroriste din Siria vor continua", a declarat, vineri, Vladimir Putin în cursul unei întâlniri cu membri ai conducerii Serviciului federal de Securitate (FSB).

Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forţele regimului Bashar al-Assad şi grupări rebele, printre care se află şi organizaţii teroriste precum Stat Islamic. Potrivit unui raport realizat de Centrul Sirian pentru Studii Politice, prezentat la începutul lunii februarie, circa 470.000 de persoane au murit în acest conflict, peste 1,9 milioane au fost rănite şi 45% dintre locuitori (peste 10,5 milioane) şi-au părăsit locuinţele, mutându-se în alte zone ale ţării sau emigrând.