Sucursalele băncilor străine au peste 10% din activele, creditele şi depozitele din sistemul bancar

Autor: Claudia Medrega 03.03.2016
Cele şapte sucursale ale băncilor străine au ajuns anul trecut la o cotă de piaţă de peste 10% atât la nivelul activelor, cât şi pe partea de credite şi depozite.
 
Pe partea de active, cota de piaţă a celor şapte sucursale ale băncilor străine era la sfârşitul lunii noiembrie 2015 de 10,9%, în timp ce pe segmentul creditării acestea au o felie de 10% din piaţă.
 
Depozitele la cele şapte sucursale ale băncilor străine oscilează în jurul a 30 mld. lei, reprezentând 11,6% din totalul sumelor depuse la băncile din România la finele lunii noiembrie 2015.