Piaţa de asigurări fierbe. Dosarele trecutului ies din sertare. Trei foşti şefi au ajuns pe mâna procurorilor

Autor: Anelis Baciu 04.03.2016

Asigurările, o piaţă de două miliarde de euro pe an, au devenit cel mai anchetat sector din economie.



Piaţa asigurărilor, unul din­tre cele mai zbuciumate sec­toare ale economiei, pri­meşte o nouă lovitură, du­pă ce procurorii DIICOT au scos la iveală faptul că încă un fost şef al instituţiei care supraveghează piaţa a fost implicat în acţiuni infracţionale menite să protejeze interesele unui anumit jucător din piaţă.

Cel mai recent nume apărut pe lista pro­curorilor este cel al Angelei Tonces­cu, unul dintre cei mai influenţi fosti şefi ai Co­misiei de Supraveghere a Asigu­rărilor (CSA), în prezent preşedinte al con­­silului de administraţie al Carpa­tica Asig, companie care se confruntă de mai bine de un an cu grave probleme finan­ciare şi care se află la un pas de lichidare.

Angela Toncescu este acuzată de procurorii DIICOT că împreună cu alţi membri din conducerea Carpatica Asig şi acţionarul companiei, omul de afaceri Ilie Carabulea, ar fi constituit un grup in­fracţional care a urmărit să tergi­ver­se­ze şi să influenţeze rezultatele unor con­troale ale Autorităţii de Supra­veghere Financiară (ASF) la Carpatica Asig.

Potrivit Mediafax, procurorii DIICOT au propus ieri Tribunalului din Sibiu arestarea preventivă a An­ge­lei Toncescu împreună cu Ilie Carabulea, fiul său Oprea Carabulea, şi alte patru persoane.

Angela Toncescu este al treilea fost şef din asigurări care apare pe lista pro­cu­ro­rilor, în condiţiile în care şi Daniel Tudor, fost preşedinte al CSA şi vice­preşedinte al ASF, dar şi Dan Ruşanu, fost preşedinte al ASF, sunt cercetaţi de direcţiile anticorupţie ale statului. Toţi trei sunt anchetaţi penal în dosarul „Carpatica“, fiind acuzaţi de consti­tui­rea şi favorizarea unui grup infracţional şi luare de mită pentru măsluirea situa­ţiei financiare a asigurătorului sibian.

„Toate aceste acţiuni ale pro­curo­rilor zdruncină şi mai mult încrederea în piaţa de asigurări şi aşa lovită şi su­ferindă. Aceste investigaţii nu fac alt­ceva decât să îngreuneze şi mai mult si­tuaţia din piaţă“, a declarat Bogdan Andriescu, preşedintele asociaţiei brokerilor UNSICAR.

Reţinerea şi cercetarea penală a foş­tilor şefi de asigurări scot în evi­denţă modul în care piaţa asigu­rărilor a fost reglementată în ultimii ani, o regle­mentare care se pare că a urmărit inte­resele anumitor persoane şi nu nişte criterii bine definite.