România a avut cea mai puternică creştere a pieţei electro-IT, dar consumul per capita este încă la jumătate faţă de Cehia

Autor: Cristina Rosca 09.03.2016

Piaţa de electro-IT din România a avut anul trecut cea mai bună evoluţie din regiune, cu un plus de 13%, până la aproape 2,3 mld. euro. Creşterea a amintit de perioada de boom, când creditul cu buletinul îi încuraja pe români să cumpere maşini de spălat, frigidere şi laptopuri.

România este codaşă în Europa la cheltuiala medie per capita, de 114,5 euro de persoană per an. Prin comparaţie, în Un­garia suma este cu 55% mai mare, iar în Cehia este mai mult decât dublă. În Ger­mania, cea mai dezvoltată economie din Europa, consumul mediu per capita anual de produse electro-IT este de 708,5 euro. Acesta este cel mai important indicator al pieţei de electro-IT care la rândul său este un indicator al dezvoltării unei economii.

„Cred că în 5-7 ani am putea prinde din urmă Cehia dacă la nivel macroeconomic nu se va întâmpla nimic care să schimbe trendul actual. Potenţial există cu sigu­ranţă“, spune Mioara Bolozan, marketing manager al Whirlpool România. Ea este unul dintre cei mai longevivi manageri din piaţă, cu o experienţă de circa 15 ani în cadrul producătorului de electrocasnice.

„Românii înţeleg tehnologia şi sunt pasionaţi de ea, depinde însă şi cât de acce­sibilă le este. Cred însă că treptat românii se vor îndrepta către produse mai perfor­mante, mai eficiente energetic, cu un preţ pe măsură.“ Astfel, va începe un nou proces de înlocuire a electrocasnicelor şi electroni­celor achiziţionate în anii de boom şi care au ajuns deja la un nivel de uzare. Mioara Bolozan spune că România trebuie să o ia pe urmele statelor din Occident şi chiar din regiune unde se pune deja un accent puternic pe eficienţă energetică. „În Un­garia, spre exemplu, statul subvenţionează achiziţiile de produse eficiente energetic. Aici, cei care cumpără astfel de produse primesc înapoi 100 de euro sau chiar mai mult. Această mutare a săltat puternic piaţa care a trecut printr-o perioadă foarte dificilă la începutul crizei.“ Totuşi mereu Ungaria a fost la cheltuiala per capita peste România, piaţa locală fiind mai puţin dezvoltată. Local salariul mediu net este de nici 400 de euro, de două ori mai mic decât în Ungaria, Cehia sau Polonia.

Vânzările de echipamente electro-IT de pe plan local s-au situat anul trecut la aproximativ 2,3 mld. euro, aproape de nivelul înregistrat în 2008, înainte de declanşarea crizei economice, când piaţa de profil s-a ridicat la circa 2,5 miliarde de euro, potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă GfK. Dacă avansul se va menţine şi în 2016, piaţa va depăşi nivelul din 2008.

Piaţa de bunuri de folosinţă îndelungată a fost una dintre cele mai lovite de criză, pierzând mai bine de jumătate din valoare din 2008 până în 2010. Îngheţarea creditării, lipsa încrederii în viitor şi modificarea com­portamentului de consum au dus vânzările de televizoare, frigidere şi calculatoare de la 2,5 mld. euro în 2008 la 1,2 mld. euro în 2010, cel mai slab an de criză pentru piaţa de profil. Deşi ea a revenit aproape de 2,3 mld. euro anul trecut, potenţial de creştere încă mai există mai ales că România este codaşă în Europa şi în ceea ce priveşte gradul de dotare al locuinţelor cu produse electro IT. Dacă în state vest-europene precum Germania nu se mai găsesc date în anuarele statistice despre gradul de penetrare a frigiderelor sau maşinilor de spălat rufe, deoarece acesta este de 100%, în România nu a fost atins nivelul maxim pentru niciuna dintre aceste categorii de produse.

„Este dificil de făcut o predicţie în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei. Acum avem ceva efecte pozitive care vin din zona fiscalităţii precum reducerea TVA, însă România are nevoie de reforme structurale în mai multe sectoare precum educaţie, sănătate sau administraţie publică“, spune Dan Ostagie, proprietarul Altex, cel mai mare jucător din retailul local de electro-IT. Antreprenorul spune că în măsura în care acestea vor începe, iar deficitul bugetar va fi ţinut sub control, vom avea o creştere sănătoasă a consumului, inclusiv printr-o creditare sănătoasă. „Orizontul de timp în care România va prinde din urmă Cehia sau Ungaria la cheltuiala medie per capita pentru produse electro-IT va fi însă decis de clasa politică şi are legătură cu perioada necesară implementării acestor reforme.“