Obsesia lui Isărescu: să trecem odată Carpaţii cu autostradă, să legăm direct nu numai Transilvania dar şi Bucureştiul, şi Moldova, şi Dobrogea de Europa

Autor: Liviu Popescu 09.03.2016

​Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat într-un interviu acordat postului public de radio că “obsesia” sa este ca ân România să existe o autostradă care să treacă prin Munţii Carpaţi, să lege direct Capitala, Moldova şi Dobrogea de Europa.

“Mai avem multe lucruri de făcut. Avem, de exemplu, îmi spun şi eu obsesia mea, să trceem odată Carpaţii cu autostradă, să legăm direct nu numai Transilvania dar şi Bucureştiul, şi Moldova, şi Dobrogea de Europa. Deci, eu cred că suntem în Europa, dar drumul nostru european nu s-a terminat. El trebuie să fie consolidat”, a afirmat Isărescu, cel mai longegiv şef de bancă centrală din lume.

Alte declaraţii făcute de Isărescu:

@Avem o situaţie macroeconomică bună, trebuie însă să o consolidăm.

@Dar aşa cum în cei 25 de ani nu am văzut în România o situaţie macroeconomică mai bună, nu am văzut niciodată atâta pericole ca acum, pericole care vin, în primul rând, din aceaste confuzii.

@Cred că unele sunt chiar induse din nerăbdare, din necunoaştere, din dialog dezlânat, din, hai să spun şi acest lucru, neluarea în serios sau luarea prea în joacă a unor probleme cheie.