Investiţia Daimler de 300 mil. euro din Sebeş a creat 500 de locuri de muncă
Autor:
Corina Mirea
11.03.2016
Grupul german Daimler a angajat peste 500 de oameni în fabrica din Sebeş (judeţul Alba) pentru a porni în acest an producţia de cutii de viteze de ultimă generaţie dedicate automobilelor Mercedez-Benz.
La începutul lunii aprilie, compania, prin intermediul celor două filiale Star Transmission şi Star Assembly prin care activează pe piaţa locală, va inaugura oficial fabrica unde vor fi realizate cutiile de viteze 9G Tronic. Din grupul Daimler pe piaţa locală mai face parte şi compania Mercedez Benz România.