Salarii de peste 1.000 lei pentru absolvenţii de limbi nordice şi regionale fără experientă

Ziarul Financiar 12.03.2016

Angajatorii de acest tip caută în special cunoscători de limbi nordice, cum ar fi olandeza, daneza, suedeza, norvegiana, numărul persoanelor care vorbesc aceste limbi fiind destul de limitat în România, dar caută şi vorbitori de limbi regionale cum sunt sârba, croata, bulgara sau albaneza.

„România este centrul de coordonare sau deservire al regiunii pentru multe companii. Deşi există posturi deschise şi pentru vorbitorii de limbi precum chineză sau japoneză, ponderea acestora între profilurile căutate este extrem de redus, predominând limbile din spaţiul european“, a declarat Cristina Jurconi, manager în cadrul agenţiei de resurse umane Manpower.

În ultimii ani s-a observat şi scăderea numărului de vorbitori de germane, companiile găsind tot mai greu tineri care să vorbească fluent limba.

„În prezent, fluenţa într-una sau mai multe limbi străine continuă să fie printre abilităţile cerute de angajatori, pe fondul multiplicării numărului de centre de contact, centre de servicii partajate şi de companii specializate în externalizarea proceselor de business, dar şi ca urmare firească a relaţiilor de business internaţionale şi a nevoii de accesare şi actualizare a informaţiilor profesionale“, mai spune Cristina Jurconi.