Un antreprenor turc a preluat Prestige Tours de la fondul de investiţii GED

Autor: Bianca Dorobanţu 14.03.2016
Fondul spaniol de investiţii GED, care deţine grupul Happy Tour, unul dintre cele mai mari grupuri de turism din România, a vândut turoperatorul Prestige Tours către omul de afaceri turc Mustafa Kadiroglu, proprietar al Calypso Tour. Negocierile au durat patru luni, iar valoarea tranzacţiei nu a fost comunicată.
 
„Vrem să facem din Prestige Tours un turoperator important la nivel internaţional, nu doar în România. Vrem să introducem şi mai multe destinaţii şi să le diversificăm. Dacă anul trecut am avut 2.500 de locuri în avion către Antalya, anul acesta avem 12.000 de locuri“, a spus Mustafa Kadiroglu. Din grupul controlat de omul de afaceri din Turcia mai fac parte Calypso Tours, Casio Air şi Sultan Cargo.