Şeful Air France-KLM România: Se vede apetit în creştere pentru destinaţii noi

Autor: Mirabela Tiron 17.03.2016

Alexandru Dobrescu, di­rec­torul general al Air France KLM în România, una dintre cele mai mari companii aeriene, spune că circa 40% din pasagerii români îşi con­tinuă deplasarea spre des­tinaţii din America de Sud, SUA, Canada, Africa, folosind aero­por­tul din Paris ca punct de tranzit.

 
„Piaţa aeriană locală a de­venit mai dinamică, s-a tran­sformat în ultimii ani. Este clar că a crescut ce­rerea pentru călă­toriile cu avionul, apetitul ro­mânilor pentru des­tinaţii noi a ieşit din zona de moderaţie, acum a ajuns în etapa în care consumă repede felul prin­ci­pal, cu gândul la desert. Com­pa­niile aeriene au răspuns ne­voilor pasagerilor români, fiecare a acoperit segmentele de piaţă care au prezentat interes”, susţine el.