Raiffeisen Bank, profit de 98 mil. euro în 2015, în scădere faţă de 2014

Autor: Claudia Medrega 17.03.2016

Raiffeisen Bank, deţinută de grupul austriac cu acelaşi nume, a fost anul trecut a patra cea mai profitabilă bancă din sistem, cu un câştig net de 98 mil. euro (circa 436 mil. lei), în scădere faţă de 2014.

Pe podiumul celor mai mari profituri s-au plasat în 2015 Banca Transilvania (2,4 mld. lei), BCR (919 mil. lei) şi BRD (445,4 mil. lei).

Raiffeisen nu a reuşit astfel să-şi păstreze poziţia de cea mai profitabilă bancă din România, după ce timp de trei ani consecutivi, în perioada 2012- 2014, a ocupat primul loc în clasamentul profitabilităţii.

În 2015, Raiffeisen Bank a finanţat economia prin cre­dite noi acordate, în valoare de peste 2 mld. euro, iar planurile pen­tru viitor urmăresc creşterea profitabilă şi eficientă a businessului, afirmă Steven van Groningen, preşe­dinte & CEO Raiffeisen Bank.

Şeful Raiffeisen susţine însă că rămân o problemă schimbările legislative cu care ne confruntăm în prezent şi care „pot avea un impact semnificativ asupra activităţii şi a rezultatelor noastre în 2016“.

Legea privind darea în plată a imobilelor este văzută de bancheri ca o mare ameninţare.

Creditele nete acordate de bancă au crescut cu 5% faţă de 2014. Însă, cifra raportată de creştere a creditelor este de 12%, evoluţie influenţată de o tranzacţie încheiată cu o companie din Grupul RBI (Raiffeisen Bank International), privind preluarea unui portofoliu de credite de circa 240 mil. euro,  conform informaţiilor transmise de bancă.