Prospecţiuni şi-a redus la jumătate pierderile

Autor: Dan Grigore Ivan 18.03.2016
Prospecţiuni SA (PRSN), furnizor de servicii geofizice şi geologice, a raportat o pier­dere de 30 milioane lei anul trecut, potrivit rapor­tului cu situaţia financiară preliminară pe anul 2015, la jumătate faţă de pierderile rapor­tate în 2014.
 
Pe de altă parte, din punct de vedere ope­ra­ţional, compania a înregistrat un profit de 6,3 milioane lei în 2015, în ciuda contextului eco­nomic delicat în care se află industria petrolieră din întreaga lume, afectată de prăbuşirea ba­rilului de petrol. Compania este controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, condamnat de­finitiv la 12 ani de închisoare pentru de­valizarea Carom Oneşti. Preţul petrolului s-a prăbuşit în ultimul an, ajungând la 40 dolari/baril în prezent, iar analiştii sunt rezervaţi în momentul de faţă cu privire la evoluţiile viitoare.