Expur rămâne la peste un miliard de lei, deşi vânzările au scăzut cu 3%

Autor: Roana Rotaru 22.03.2016

Expur România, unul dintre cei mai mari procesatori de seminţe de floarea-sorelui şi rapiţă, a încheiat anul 2015 cu cifra de afaceri de peste 1 mi­li­ard de lei, în scă­dere cu 3% faţă de anul precedent, conform calculelor ZF, pe baza informaţilor furnizate de com­panie.

 
Încă din 2013 afacerile Expur depăşesc zece cifre, dar acest lucru nu i-a scutit de pierderi în 2013 şi 2014, conform datelor de Ministerul de Finanţe. „Expur a închiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 1,064 milioane lei, rezultate la care au contribuit cei 500 de angajaţi ai companiei. Sub presiunea complexului soia, care a înregistrat producţii şi stocuri finale record, preţul şroturilor «uşoare» de floarea-soarelui, respectiv rapiţă au înregistrat în anul 2015 un trend descrescător cu impact în cifra de afaceri a companiei”, a declarat pentru ZF Andrei Solomon, directorul comercial al companiei.