Ministrul agriculturii: România va avea cea mai mare subvenţie pe cap de bovină din UE

Autor: Mediafax 22.03.2016

Ministrul agriculturii Achim Irimescu a declarat ieri că România va avea cea mai mare subvenţie pe cap de bovină din Uniunea Europeană, care, după ultimele calcule, va depăşi 300 de euro pe cap de animal.

„România va avea cea mai mare subvenţie pe cap de bovină din Uniunea Europeană. Iniţial se spunea 250 de euro, după ultimele calcule depăşim 300 de euro pe cap de animal. Deci, sunt veşti bune. Sigur, este o întârziere, ştiţi bine că au fost probleme cu diverse elemente, dacă discutăm de la Ordinul 619 în continuare, dar am reuşit să recuperăm o bună parte din timp. Plăţile normale încep pe 8 aprilie, aşa cum am anunţat, pe cap de animal către sfârşitul lunii mai şi vor fi efectuate la timp”, a afirmat Irimescu.