Bursa de la Bucureşti este ferită de tumultul european pentru că are o lichiditate redusă

Autor: Anelis Baciu 23.03.2016

Exploziile din Bruxelles, în care şi-au pierdut viaţa peste 30 de persoane, iar alte câteva sute au fost rănite, nu au rămas fără ecou pe pieţele europene, majoritatea indicilor bursieri reacţionând cu scăderi de peste 1% după primele ore de la producerea evenimentului.

Indicele FTSE 100, care cu­prinde cele mai importante o sută de companii listate la bursa de la Londra, a înregistrat o scă­dere de 0,04% la ora locală 17:30, în Germania indicele DAX marca un recul de 0,2%, în timp ce în Franţa indicele CAC-40 avea un declin de 0,5%. Şi bursa de la New York a deschis în scădere ieri.

Scăderile de pe principalele burse europene au fost mai accentuate di­mineaţa, la câteva ore de la producerea aten­tatului terorist, însă pe parcurs reculul s-a estompat.

Cel mai mult au avut de suferit acţiunile companiilor aeriene euro­pene, în condiţiile în care multe zboruri au fost anulate ca urmare a inci­den­telor. Investitorii s-au grăbit să-şi vândă participaţiile şi s-au mutat banii în instrumente mai puţin riscante precum bondurile guvernamentale sau aurul.