Wizz Air a lansat miercuri o nouă cursă pe ruta Târgu Mureş-Karlsruhe/Baden-Baden

Autor: Indira Crasnea 23.03.2016

Primul zbor pe această rută a avut loc miercuri, cu 122 de pasageri.

Karlsruhe/Baden-Baden este cea de-a patra destinaţie Wizz din Germania de la Târgu Mureş, după Frankfurt Hahn, Munich Memmingen şi Dortmund.

"Această rută le va oferi călătorilor români acces la mai multe oraşe importante în afară de Karlsruhe, în condiţiile în care Stuttgart, Mannheim şi Strasbourg (Franţa) sunt în apropierea aeroportului. În timp ce Karlsruhe este un oraş relativ tânăr, Mannheim şi Strasbourg au o istorie vastă care le transformă în destinaţii atractive de vacanţă", a spus Tamara Mshvenieradze, Corporate Communications Manager Wizz Air.