Prima fuziune bancară dintr-un deceniu din Italia deschide calea consolidării

Autor: CătăIina Apostoiu 29.03.2016
Sectorul bancar al Italiei ar putea consemna noi mişcări de consolidare în urma primei fuziuni încheiate în ultimul deceniu, cea dintre Banca Popolare di Milano şi Banco Popolare, relatează Financial Times. Acordul de fuzionare dintre BPM şi Banco Popolare, în urma căruia va lua naştere al treilea grup bancar ca mărime al Italiei după capitalizarea de piaţă, survine în condiţiile în care sectorul bancar italian resimte presiuni în creştere. Temerile investitorilor privitoare la expunerea băncilor la credite neperformante de 360 miliarde de euro au împins acţiunile în jos cu aproximativ 25% de la începutul anului. Totuşi, cerinţele BCE privitoare la capitalul adiţional generează temeri în rândul investitorilor cu privire la dificultăţile cu care s-ar confrunta potenţiale candidate la fuziuni, spun bancherii şi analiştii. “O fuziune reuşită va reprezenta un punct de plecare pentru noi mişcări de consolidare în sector”, arată Johan De Mulder, analist al Bernstein.