Asirom a ajuns la afaceri de 740 mil. lei în 2015, mai mari cu o treime decât în 2014

Autor: Anelis Baciu 15.04.2016

Asirom, companie controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), a raportat anul trecut afaceri de 740 mil. lei (166 mil. euro), în creştere cu aproape 30% faţă de 2014, arată datele raportate de companie la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Asirom a urcat două locuri în clasamentul general al companiilor locale de asigurări şi se poziţiona la finalul anului trecut pe locul patru.