Noul şef al BCR Pensii: Vrem să vindem mai multe pensii facultative prin bancă

Autor: Anelis Baciu 19.04.2016

Radu Crăciun spune că vulnerabi­lită­ţile sistemului rezidă pe deoparte în men­ta­litatea populaţiei şi în lipsa de conştien­tiza­rea a situaţiei financiare de după pensionare.



Radu Crăciun, fostul eco­no­mist-şef al BCR care a pre­luat recent con­du­ce­rea diviziei de pensii, are în plan creşterea vân­ză­ri­lor prin interme­diul sucursalelor ban­ca­re şi vizează intensificarea colaborării cu BCR. Totodată, găsirea de soluţii de in­ves­tiţii care să le ofere cli­enţilor ran­da­mente bune pe termen lung este un alt obiectiv al noului şef al BCR Pensii.

„Păstrarea şi în viitor a unei poziţii de top din punctul de vedere al ran­damentului investiţional pe termen lung va rămâne un obiectiv esenţial. În primul rând, îmi propun să creştem transparenţa activităţii noas­tre şi a rapi­di­tăţii cu care răs­pundem la solicitări. În al doilea rând, îmi propun să mă aplec asu­pra unei şi mai bune optimizări a ac­tivi­tăţii noastre prin creşterea calitaţii vân­ză­rilor şi intensificarea cola­borării cu BCR, un excelent canal de distri­bu­ţie a ser­vi­ciilor noastre“, a precizat Radu Crăciun, director general şi preşe­dinte al BCR Pensii.

BCR Pensii administrează două fon­duri, unu obligatoriu (Pilon 2) şi unu fa­cul­tativ (Pilon 3) cu active nete de 1,8 mld. lei (405 mil. euro) la sfârşitul lunii februarie a acestui an, în creştere cu 26% faţă de aceeaşi lună din 2015.

Fondul de pensii private facul­tative BCR Plus avea în februarie active în ges­tiu­ne de 181,5 mil. de lei şi circa 100.000 de participanţi. Pe de altă parte, fon­dul privat obli­gatoriu avea 560.000 de participanţi şi active de 1,6 mld. euro.