Bancpost şi Banca Românească încearcă să vadă dacă pot ajunge la o tranzacţie

Băncile greceşti Eurobank şi National Bank of Greece încearcă să găsească o soluţie comună pentru operaţiunile din România desfăşurate prin Bancpost şi Banca Românească.

 

Conform unor surse bancare, cele două părţi s-au aşezat la aceeaşi masă în ultima perioadă şi încearcă să vadă dacă pot ajunge la o înţelegere privind achi­ziţia Băncii Româneşti de către Banc­post, ceea ce ar întări poziţia Banc­post.

 

Bancpost avea la finalul anului trecut o cotă de piaţă de 3% şi se afla pe locul 9 în topul bancar, iar Banca Românească avea 1,7%, situându-se pe locul 14.

 

Criza grecească, începută în 2010, a slăbit poziţia tuturor băncilor greceşti din România. În acest moment, Alpha Bank este cel mai bine poziţionată, situându-se pe locul 8 cu o cotă de piaţă de aproape 4%.

 

Conform surselor citate, „cu grecii nu se ştie niciodată, vorbesc mult, dar concretizează puţin, aşa că şi aceste discuţii pot să nu ducă nicăieri“.

 

Totuşi, acţionarii Bancpost, grupul Eurobank, şi-au stabilit ca obiectiv să rămână în România şi încearcă să preia şi să consolideze celelalte bănci greceşti prezente pe piaţa românească şi care ar face obiectul unor tranzacţii, respectiv Banca Românească şi Piraeus.

 

Conform surselor citate, cei de la Eurobank ar fi dispuşi să aducă noi bani în România ca să preia Banca Românească, dacă se va pune problema, cel puţin din perspectiva susţinerii lichidităţii şi solvabilităţii cerute de BNR.

 

Acţionarii Alpha au stabilit clar la Atena că vor să rămână în România, astfel că banca de la Bucureşti nu face obiectul unei tranzacţii cu toate că au fost investitori interesaţi de o eventuală achiziţie.

 

Deşi au pierdut mult în criză, iar creditorii internaţionali (FMI, Comisia Europeană) fac presiuni zi de zi, băncile greceşti fac tot ce pot să nu iasă din pieţele est-europene şi balcanice pe care le-au cucerit la începutul anilor 2000. Dacă cineva părăseşte piaţa, o face prin vânzarea operaţiunilor bancare tot unui grup grecesc.

 

Cel mai bun exemplu este Piraeus Bank România, unde fondul de investiţii american JC Flowers a negociat luni bune cu grupul elen, dar în final aceştia au spus pas deşi pretenţiile financiare aproape că fuseseră satisfăcute.

 

În România băncile greceşti au avut în 2008 o cotă de piaţă de 16%, pentru ca la finalul anului trecut să ajungă la 10%.

 

Banca Românească, cumpărată la începutul anilor 2000 de National Bank of Greece de la Fondul Româno-American de Investiţii şi alţi oameni de afaceri români, are poziţia cea mai slabă pe piaţă dintre băncile greceşti.

 

Cu toate acestea, banca a rezistat în criză, iar solicitările suplimentare de capital cerute de BNR au fost satisfăcute de Atena.

 

Piraeus Bank, care în acest moment se află pe locul 13 pe piaţa românească cu o cotă de 1,9%, încearcă să-şi facă curăţenie în portofoliul de credite neperformante, pe piaţă fiind deja un pachet la vânzare.

 

De altfel, şi Bancpost are la vânzare un pachet de credite neperformante de câteva sute de milioane de euro în valoare nominală, dar acestea fac parte dintr-un pachet de NPL-uri mai mare, de 1 mld. de euro, scos la vânzare de Eurobank din toate ţările din regiune unde activează.

 

Conform altor surse, Deutsche Bank şi APS (principalii cumpărători de credite neperformante de pe piaţa românească) au fost la masa discuţiilor cu Eurobank pentru acest pachet, dar s-au retras. În acest moment la masa negocierilor se află grupul polonez Kruk, finanţat de IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.

 

„Cred că sunt şanse destul de mari ca cei de la Kruk şi IFC să preia acest pachet regional, care include şi România“, a menţionat sursa citată.

 

Deşi există o presiune constantă pentru consolidarea sistemului bancar românesc având în vedere numărul mare de bănci slabe, de la locul 15 în jos, lucrurile se mişcă extrem de greu pentru că acţionarii nu vor să renunţe aşa de uşor. Pe de altă parte, cei care vor să cumpere, şi nu sunt mulţi, nu sunt dispuşi să pună prea mulţi bani pe masă ceea ce face ca în final ca procesul să fie extrem de complicat ca execuţie şi timp.