ZF Top Tranzacţii 2016. Piaţa din România are active care ar putea fi tranzacţionate cu sute de milioane de euro. „Pentru orice antreprenor român, prioritatea este să se consolideze în România şi apoi să se aventureze în altă ţară.“
Piaţa tranzacţiilor din România, care constituie un bun barometru pentru investiţii, încearcă să-şi revină, dar fondurile de investiţii şi investitorii strategici sunt aproape aceiaşi, respectiv cei regionali.
Cu foarte puţine excepţii, România nu a creat campioni regionali suficient de puternici, iar bursa de la Bucureşti nu reprezintă un loc unde să-ţi vinzi acţiunile, din cauza lichidităţii scăzute. Deşi în anul 2015 au fost 120 de tranzacţii cu o valoare cumulată de 3 miliarde de euro, piaţa este încă departe de perioada 2007-2008.
„În imobiliar a fost un an foarte bun şi văd tendinţa aceasta continuând. Sunt câţiva actori angajaţi în ceea ce priveşte dezvoltarea acestui sector în România. Sunt câteva active valoroase care ar putea fi tranzacţionate cu câteva sute de milioane de euro şi cred că au loc discuţii despre eventuala lor vânzare“, a spus Alexandru Reff în cadrul evenimentului Top Tranzacţii, organizat de ZF. Pe de altă parte, există multe discuţii începute, dar care nu se finalizează în piaţa de fuziuni şi achiziţii pentru că antreprenorii români fie cer prea mult, fie nu au o situaţie clară în companie.
„Investitorii sunt tentaţi să investească atunci când în piaţă nu sunt foarte multe tranzacţii. Acum e un moment oportun, creşte economia, iar investitorii sunt atraşi. România e percepută ca o oază de stabilitate, e o piaţă mare, în creştere, pe care investitorii o caută“, este de părere Radu Dumitrescu, director consultanţă financiară Deloitte România.
Telecomunicaţiile, domeniul imobiliar, sectorul bancar, energia şi agrobusiness sunt zonele care se pretează la tranzacţii majore în perioada următoare, aşteptările îndreptându-se chiar şi către operaţiuni care pot depăşi un miliard de euro. „Mă bazez în continuare pe energie pentru că cine are cash acum poate cumpăra active la un preţ bun. Un alt domeniu care a mers foarte bine şi cred că va merge bine în continuare este agrobusinessul. Au fost tranzacţii interesante cu traderii de cereale şi ar putea fi în continuare. Portul Constanţa este o poartă bună pentru importul şi exportul de cereale. Traderii sunt interesaţi să investească acolo, dar şi în porturile de la Dunăre“, a spus Ruxandra Bologa, partener la casa de avocatură NNDKP.
Anda Rojanschi, partener la D&B David şi Baias, a spus că anul trecut valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii a reprezentat aproximativ 2% din PIB în România. Pe plan mondial valoarea a depăşit 6%.
„În anii următori sperăm la creşteri ale pieţei tranzacţiilor pe măsura acestui potenţial“, a adăugat ea.
ZF va lansa a zecea ediţie a Top Tranzacţii, un catalog care arată mişcările dintr-un an de pe piaţa de fuziuni şi achiziţii.
Conferinţa Top Tranzacţii de luni a fost susţinută de compania de consultanţă Deloitte şi de casa de avocatură Reff & Asociaţii.