Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Autor: Mihai Draghici 23.04.2016

Un submarin militar al Coreei de Nord a lansat sâmbătă, în cadrul unui test, o rachetă balistică, în Marea Japoniei, anunţă Guvernul din Coreea de Sud, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Racheta a fost lansată de la bordul unui submarin militar care se află în largul caostelor de nord-est ale Coreei de Nord, în Marea Japoniei.

Testul balistic a avut loc la ora 18.30 (12.30, ora României), a comunicat Ministerul sud-coreean al Apărării.

Regimul stalinist de la Phenian nu a făcut niciun anunţ referitor la acest test.

Guvernul de la Seul exprimase preocupare că regimul Kim Jong-Un pregăteşte al cincilea test nuclear sau un nou test balistic.

Testul balistic efectuat sâmbătă are loc înaintea unei reuniuni importante a Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord, prima de această amploare din ultimele trei decenii.

Coreea de Nord a fost vizată de noi sancţiuni internaţionale după ce a efectuat un presupus test atomic şi unul balistic la începutul anului.