Câştigă mai bine decât bancherii. 4.600 lei net pe lună, salariul mediu net din Ministerul Finanţelor

Autor: Adelina Mihai 28.04.2016

Venitul salarial mediu al celor 1.268 de angajaţi ai Ministerului de Finanţe a fost de peste 4.600 de lei net pe lună în luna martie a acestui an, arată datele publicate pe site-ul instituţiei.

Cu o medie de 4.600 de lei net pe lună, angajaţii Finan­ţelor câştigă mai bine decât cei din sectorul extracţiei petrolului şi a gazelor naturale (care au câştiguri medii nete de 4.000 de lei), dar şi faţă de bancheri (având în vedere că venitul mediu net în sectorul interme­dierilor financiare a fost de circa 3.900 de lei în luna februarie, potrivit datelor de la Statistică).

Un procent de 94% dintre angajaţii Ministe­ru­lui Finanţelor (adică 1.199 de persoane) au venituri nete mai mari decât sala­riul mediu net pe eco­no­mie, în valoare de 1.950 de lei net pe lună.

Dintre aceştia, 350 de persoane (adică 27% din efectivul total al salariaţilor din acest minister) au salarii de peste 5.000 de lei net pe lună.