Producătorul de vin Cramele Recaş are 4,5 milioane de euro pentru dezvoltare

Autor: Laurentiu Cotu 04.05.2016
Producătorul de vin Cra­mele Recaş, afacere deţinută de familiile Cox, Gheorghe Iova şi Ioan Georgiu, şi-a bugetat pentru acest an un program de investiţii de aproximativ 4,5 mil. euro, 3 mil. euro provin din surse proprii, iar 1,5 mil. euro din împrumuturi ban­care, pentru creşterea capacităţii de fermentare şi depozitare, dar şi pentru achiziţia unor noi suprafeţe de vie.
 
„În acest an vom investi alte 3 milioane de euro în capacitatea de fermentare şi depozitare, pe care vrem să o mărim cu încă două-trei milioane de hectolitri, în cisterne de inox cu temperatură con­trolată. Tot la capitoul investiţii, vrem să mai cumpărăm vie, astfel că investiţiile totale vor ajuge la 4,5 milioane de euro în acest an“, a declarat pentru ZF Transilvania Ciprian Roşca, directorul co­mercial al Cramelor Recaş, unul dintre cei mai mari producători de vinuri de pe plan local.