Promovare de 70% la proba sportivă pentru cei care vor să devină agenţi MAI

Ziarul Financiar 08.05.2016

Din cei 1.826 de candidaţi programaţi la proba sportivă în toată ţara, în cadrul concursurilor de angajare din sursă externă organizate de MAI, au promovat 1.329 de candidaţi, adică 70% din aceştia, potrivit MAI.

La începutul lunii mai, mai puţin de o treime din cei 26.155 de candidaţi au trecut de probele eliminatorii.

Reprezentanţii instituţiei precizează că pentru concursurile pentru reîncadrare a foştilor angajaţi ieşiţi din sistem sunt disponibile la concurs 1.107 de posturi în Poliţia Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Aici, dintre cei 1.885 de candidaţi înscrişi vor merge mai departe 877, după ce au trecut probele medicale şi testarea psihologică.