Cel mai bun an de la intrarea în România. Linde Gaz, business de 120 de mil. euro şi creşteri de 20% pe aparatura pentru pacienţii cu probleme respiratorii

Autor: Roxana Petrescu 13.05.2016

Linde Gaz România, filiala locală a nemţilor de la Linde, cel mai mare furnizor de gaze industriale la nivel global, a înregistrat anul trecut cel mai bun rezultat de la intrarea pe piaţa locală. Anul acesta, Linde ajunge la o activitate de 20 de ani în România.  

Potrivit datelor furnizate de companie pentru cea de-a unsprezecea ediţie a ZF - Anuarul de Business al României - Cei mai mari jucători din economie, proiect care va fi publicat luna viitoare, Linde Gaz România a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 531,6 mil. lei (circa 120 mil. euro), cu 4,6% mai mare comparativ cu 2014, unele segmente de business crescând chiar şi cu 20%.

„Anul 2015 a fost pentru Linde Gaz România anul cu cea mai mare cifră de afaceri din istoria companiei, marcând o creştere de peste 4% comparativ cu anul anterior. O contribuţie semnificativă la această creştere a avut-o punerea în funcţiune în 2014 a instalaţiei de hidrogen ce deserveşte rafinăria OMV din Brazi. O altă direcţie în care am înregistrat o creştere spectaculoasă, de peste 20%, o reprezintă distribuţia de aparatură medicală destinată în principal pacienţilor cu probleme respiratorii. În do­me­niul gazelor îmbuteliate şi al gazelor lichefiate, creşterea a fost în strânsă legătură cu evoluţia pieţei industriale din România, situându-se la nivelul indicelui producţiei industriale“, au explicat reprezentanţii companiei.