Cea mai spectaculoasă creştere: Kaufland urcă pe locul trei în România după ce şi-a dublat businessul în patru ani. Retailerul german a ajuns la afaceri brute de 10,7 mld. lei (2,4 mld. euro) în 2015

Autor: Cristina Roşca 13.05.2016

Afacerile Kaufland au avut anul trecut un salt de 13% comparativ cu 2014, astfel că lanţul de hipermarketuri a devenit primul retailer din economie care depăşeşte pragul de 2 mld. euro cifră de afaceri, după ce businessul a crescut constant an de an. Kaufland îşi setase acest obiectiv pentru 2018, însă l-a atins cu trei ani mai devreme, datorită expansiunii rapide, politicii de preţuri mici şi a reducerii TVA la alimente.

„Ne concentrăm în permanenţă asupra competenţelor noastre princi­pale, respectiv co­mer­cializarea de pro­duse alimentare şi de ne­cesitate zil­nică“, a declarat Marco Hössl, direc­torul general al Kaufland România.

ANAF continuă ofensiva împotriva restanţierilor şi publică încă o listă cu 144.829 contribuabili care nu şi-au plătit dările la stat. Vedeţi dacă sunteţi pe listă

Atentat extrem de sângeros în această dimineaţă: Peste 50 de persoane şi-au pierdut viaţă şi zeci au fost rănite

Nemţii au reuşit astfel, pariind pe o ex­pansiune accelerată, să-şi dubleze cifra de afaceri în perioada 2011-2015, câştigând peste 1 mld. euro la cifra de afaceri. În aceeaşi perioadă reţeaua de magazine a crescut cu doar 50%, de la 71 la 107 hipermarketuri cu preţuri mici. Afacerile Kaufland au avut anul trecut un salt spectaculos, de 33%, în pofida faptului că 2015 a fost anul în care retailerul s-a extins cel mai lent, cu doar cinci magazine noi. Revenirea consumului şi reducerea TVA i-au ajutat pe nemţi să îşi consolideze poziţia de lider al retailului autohton. Pe poziţiile următoare în topul retailului alimentar local se află Carrefour (cu afaceri estimate de ZF la 1,5-1,7 mld. euro) şi Auchan (1 mld. euro).

Businessul Kaufland a crescut doar anul trecut cu o treime, de patru ori mai rapid comparativ cu evoluţia consumului în ansamblul său, acesta postând un plus de circa 9% la finalul lui 2015, potrivit INS. Kaufland, parte a grupului german Schwarz alături de Lidl, este singurul lanţ de hipermar­keturi cu preţuri mici din România, fiind astfel o combinaţie între magazinele de tip discount şi hipermarketuri. Politica de discount a reprezentat în criză un avantaj pentru Kaufland deoarece preţul a ajuns în ultimii ani argumentul suprem în procesul de achiziţie.
Kaufland a obtinut anul trecut afaceri brute de 2,4 mld. euro, cifra de afaceri neta fiind de 2,04 mld. euro.