Vodafone numeşte încă un român în echipa de top management: noul director de HR este Florin Petrescu de la Citi Rusia

Autor: Adrian Seceleanu 24.05.2016

Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă şi una dintre cele mai mari companii din România, l-a recrutat pentru poziţia de director de resurse umane pe unul dintre cei mai puternici manageri români din industrie - Florin Petrescu, care lucrează de 17 ani pentru banca americană Citi, potrivit informaţiilor ZF.

Petrescu, un absolvent al Facultăţii de Comerţ din cadrul ASE, şi-a început cariera în România, unde a fost timop de şapte ani director de HR, iar ulterior a preluat şi coordonarea pieţei din Bulgaria.

În anul 2009 a fost promovat la biroul din Londra al băncii iar din 2013 ocupa la Moscova, poziţia de director de HR pentru Citi pentru operaţiunile din Federaţia Rusă, Ucraina şi Kazahstan.

Petrescu îl înlocuieşte pe indianul Arun Krishnamurthy, care preluase această poziţie în 2013.

Vodafone are peste 3.000 de angajaţi în România.

Compania de telefonie mobilă a mai recrutat recent doi români în poziţii cheie din echipa de conducere: Valeriu Nistor - director comercial pe segmentul business şi Cătălin Buliga - director de tehnologie.