Vânzarea producătorului berilor Ursus şi Timişoreana intră în linie dreaptă

Autor: Dana Ciriperu 26.05.2016

Operaţiunile din Europa Centrală şi de Est ale grupului sud-african SABMiller, inclusiv businessul de peste 300 de milioane de euro din România, pot fi preluate de unu sau doi cumpărători, arată SABMiller într-un comunicat în care notează că fuziunea cu AB InBev a fost aprobată de Comisia Europeană. 

Pentru a primi acordul Comisiei Europene AB InBev s-a angajat să vândă brandurile Peroni şi Grolsch către grupul japonez Asahi şi să renunţe de asemenea la operaţiunile SABMiller din Europa Centrală şi de Est (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia şi România). 

Fuziunea celor doi giganţi ar putea fi finalizată în a doua jumătate din 2016, însă Comisia Europeană trebuie să-şi dea acordul şi pe cumpărătorul sau cumpărătorii activelor din Est.