Avioane militare ruse, observate în apropierea spaţiului aerian al Letoniei

Autor: Mihai Draghici 30.05.2016

"Două avioane Suhoi Su-27 şi două aeronave Antonov An-26 au fost surprinse în spaţiul internaţional din Marea Baltică, în apropierea apelor teritoriale letone, duminică 29 mai", precizează Forţele aeriene letone.

Conform Ministerului leton al Apărării, avioane şi nave militare ruse s-au apropiat de frontierele ţării de peste 270 de ori în anul 2015 şi de peste 250 de ori în 2014.

Ambasadorul Rusiei în Letonia, Aleksandr Veşniakov, a afirmat că toate deplasările avioanelor şi navelor militare ruse sunt în conformitate cu legislaţia internaţională.